Aftershock

Mulţumesc enorm pentru ieri, prieteni. A fost bestial...





















Fuck yeah!

Joy...

Yey...18 ani... Părinţii mi-au zis că s-au mirat că am crescut aşa de repede. Le dau în mare parte dreptate. Privind înapoi, primii 15 ani din viaţă s-au dus foarte repede şi uşor. Apoi a urmat şutul primit în gât care m-a trezit la realitatea tristă. Am fost un "cobau" de atunci, fiind supus unor teste crude, care sunt sigur că nu se vor compara cu ceea ce va urma de acum încolo.
Mi-au injectat drogul iubirii şi a muzicii direct în inimă. M-au hrănit cu tristeţe, mi-au dat să beau gânduri înnegurate, de sinucidere. Am alergat pe o roată de antrenament a dezamăgirilor continue. M-am simţit închis în tot decursul acestor trei ani; cuşca în care am fost ţinut se va mici din ce în ce mai mult până voi sucomba de la toate otrăvurile care mi se vor îndesa adânc pe gât. Nu am multe dorinţe sau aşteptări de la ce va urma. Doar astea...

Vreau să citesc nişte cărţi bune.
Vreau să merg la un concert bestial.
Vreau o ocazie potrivită ca să spun replica "This is a mumorpuger!"
Vreau să fiu ţinut minte prin cea mai mare prostie a vieţii mele.
Vreau să petrec o noapte în puşcărie.
Vreau să mor în braţele cuiva, vărsând mult sânge.
Vreau sa fiu înmormântat oriunde, cât timp nu îi pe pământ sfinţit , iar pe piatra de mormânt să scrie ceva la care lumea să râdă nervos şi să schimbe subiectul.

Este o listă scurtă, da. Probabil viaţa va plasa o flegmă în dezgust pe ea şi apoi o va arunca în colţul unei camere, dintr-o clădire părăsită. Sper doar că nu va fi aşa...Speranţa moare ultima...

Hope can survive a nuclear fallout...just like roaches.